Performanţa acestui nou tip de lichea istorică este că, după ce şi-a nenorocit deja semenii o dată prin prestaţia ei în „vechiul regim“, în loc să se retragă de pe scena socială, persistă, metamorfozată în „om politic democrat“, pentru a-şi nenoroci semenii a doua oară. (…) Ceea ce o ţine strâns legată de vechea lichea (…) [este] trăsătura pe care o are în comun cu licheaua comunistă: obţinerea sistematică a binelui propriu de pe urma nenorocirii sistematice a unui popor întreg.
Foto: Mircea Restea / cotidianul.ro
Aşa zice Gabriel Liiceanu într-un nou text despre lichele publicat azi în Cotidianul
Că o mare parte a sistemului e ticăloşită o ştim cu toţii. La ce bun s-o repetăm, unul mai elevat decât altul? Preşedintele măcar are o agendă: mesajul prinde la popor. Dar Gabriel Liiceanu ce agendă are? Nu, nu-l bănuiesc de duplicitate. Îl bănuiesc de ceva mai rău: de gratuitate. Spre exemplu, cui crede domnia sa că foloseşte noua diatribă?
Dacă mi-aduc bine aminte ce s-a spus despre clasa politică în ultimii 18 ani, înclin să-i dau dreptate unui politician care punea un diagnostic interesant: clasa politică din România, îmi spunea el, arată ca un copil căruia părinţii i-au reproşat la nesfârşit că e un derbedeu. E plină, într-adevăr, de corupţi, de rebeli, de golani şi de copii de bani gata. Dar ea nu face decât să se ridice la aşteptările noastre. Nici un centimetru mai sus.
La prima vedere, nu e nimic rău în a arăta cu degetul metehnele clasei politice. Dar apoi îmi dau seama că ştiu o groază de oameni valoroşi care n-ar intra în politică pentru că le e scârbă mai puţin de corupţii din jur, cât de stigmatul pe care şi l-ar asuma din prima zi.
Mă gândesc apoi la tinerii încă cinstiţi care au intrat deja în politică. Eu, dacă aş fi un tânăr liberal, social-democrat sau democrat-liberal, şi aş auzi în fiecare zi, de dimineaţă, la prânz şi seara, că sunt corupt, incompetent şi rău-voitor, un ticălos, o lichea, un mafiot, nu m-aş simţi tocmai îndemnat să-mi văd cinstit de treabă în zeflemeaua colegilor. Ori m-aş lăsa de politică, ori aş deveni, în scurt timp, ceea mi s-ar tot repeta că, de fapt, sunt.
Altfel, respect dreptul lui Gabriel Liiceanu de a se înscrie în competiţia de tir deschisă de Traian Băsescu. “Sistemul ticăloşit” e o ţintă facilă: n-ai cum să nu-l nimereşti, dar n-ai nici cum să-l dobori, aşa că, la o adică, nu ţi se poate reproşa că n-ai făcut mare brânză trăgând în direcţia lui. E un lucru pe care l-a observat şi Sorin Oprescu şi, într-un fel, e bine că cineva îi mai face concurenţă pe acest segment lui Traian Băsescu.
Nu înţeleg, totuşi, ce caută Gabriel Liiceanu în această companie. Sau, mai bine zis, înţeleg prea bine, dar mai am încă destul umor ca să nu disper pentru atâta lucru.
Iar in privinta atitudinii populare fata de clasa politica, este foarte multa ipocrizie… Furia lui Caliban care se vede in oglinda. Am scris mai multe despre asta pe (anti)blogul meu.
Se vede treaba ca ne-am obisnuit atat de mult cu realitatea ca orice articol care vorbeste de mizeria politica romaneasca e persiflat, pus sub semnul intrebarii, autorul e vad si invinuit de gratuitate ca si cand filozoful din el n-ar avea voie sa scrie despre ce-i pofteste inima sau buzunarul ca sa fim in ton cu presa. Si mi se pare o exagerare sa spunem ca avem clasa politica pe care o meritam ca si cand ei trebuie sa fie ca toti oamenii de bine din tara si sa faca orice sa-si mai bage ceva in buzunar. Eu indraznesc sa nu fiu de acord cu asta. Cand alegi un om intr-o functie politica ii acorzi increderea si votul ca o sa aiba un anumit comportament si ca va face tot ce poate pentru interesul national nu al sau propriu. Moii politicieni nu devin raii ca aud asta in fiecare zi, (imi pare rau, dar e absurda chestia asta) ci pentru ca singura modalitate de a avansa in politica romaneasca este de a deveni un politician de Dambovita. Stiu ca lucrurile nu stau intotdeauna asa si avem politicieni si oameni politicieni de care se profita de multe ori. Ideea e ca nu ceea ce se spune despre ei ii face sa devina ce sunt, ci faptul ca asta vor si asta simt. Eu nu cred ca opinia publica impune un standard de imoralitate pentru ca sunt o multime de politicieni care nici nu vad asta ca imoralitate ci ca normalitate. Oricum, e hazliu comentariul.
@blogideologic, te-am mai rugat o dată: fără acuzaţii nefondate la mine pe blog. dacă vrei să-i faci pe x sau pe y turnători doar pentru că aşa ţi-au povestit ţie nişte prieteni, fă-o la tine pe blog.
Mie ni mi se pare ca referirea e atat la “sistem” ca generator de “lichea” cat la lichea ca generator de sistem. Si nitel e legat si de tacerea si inactiunea oamenilor buni…
Poate ca si dl. Liiceanu, in calitatea sa de ‘deontolog’ aspira la un loc de ambasador sau la uninominale?
Mai nou se vede treaba ca asa se arvunesc locurile astea…